Ce face Italia cu scopul de a întineri populația de cadre didactice: program complex de formare inițială, ce include un an de stagiatură, plus măsuri obligatorii pentru formarea continuă

EXCLUSIV Evaluatorii ARACIP vor asista la lecții, vor vorbi cu elevii – anunță președinta agenției de asigurare a calității, Mariana Dogaru / Noile evaluări externe ale școlilor și grădinițelor nu vor mai implica doar documente și hârtii și ar trebui să poată fi făcute de la mijlocul lunii mai


Italia, țara europeană cu cea mai îmbătrânită populație de profesori și care încearcă să atragă mai mulți tineri către cariera didactică, a adoptat o nouă lege care, în esență, transformă accesul la profesorat într-o procedură foarte complexă, după cum reiese din datele transmise de autoritățile italiene rețelei europene Eurydice. Printre noile condiții de începere a carierei didactice, în învățământul secundar: un program dedicat de pregătire pentru predare, concursuri anuale pentru ocuparea posturilor vacante în școli și un stagiu de un an, încheiat cu un examen.

Schimbările sunt introduse printr-o lege adoptată de către Parlamentul italian la finalul lunii iunie a.c.

Până vor fi create condițiile pentru aplicarea acesteia, ministerul italian de resort precizează că va exista o perioadă de tranziție, în care profesorii actuali care nu îndeplinesc condițiile din noua lege, precum cea referitoare la urmarea unui program dedicat, de trei ani, de pregătire pentru cariera didactică, vor putea să acumuleze creditele necesare pentru a bifa și acest criteriu.

Aceeași lege prevede și obligativitatea formării profesionale continue în cazul profesorilor.

Principalele condiții pentru accesul în cariera didactică, introduse de noua lege italiană:

  • Un curs universitar de formare inițială corespunzând unui număr de 60 de credite ECTS, ce include un program de pregătire practică și un examen final
  • Concursuri naționale anuale pentru ocuparea locurilor vacante în școli
  • O perioadă de stagiatură de un an, încheiată cu un test final ce presupune predarea la clasă și cu evaluarea finală, prin care se verifică asimilarea competențelor pedagogice.

Aceeași lege prevede și obligativitatea dezvoltării profesionale continue pentru toți profesorii. Programele de pregătire se vor desfășura în timpul programelor de lucru și vor include dezvoltarea competențelor digitale și folosirea responsabilă a instrumentelor digitale.

Cursuri de pregărire, în cadrul programului de dezvoltare profesională, vor fi organizate la fiecare trei ani pentru profesori, iar acestea vor avea loc în afara programului de lucru.

Citește și:
Orice persoană cu studii superioare poate să predea în școli, fără module de pregătire sau masterat didactic, prin excepția introdusă în noul proiect de lege / „Trebuie să începem să fim un pic mai deschiși în ceea ce înseamnă recunoașterea competențelor din contexte formale, informale” – Ioana Lazăr, secretar general al Ministerului Educației
VIDEO Se schimbă modul în care devii profesor. Ministrul Educației anunță că, prin viitoarea lege, cei care vor să predea în școli „nu mai intră direct la clasă”, ci vor face, după licență, un an de stagiatură cu jumătate de normă și examen de licențiere în profesie, la final

Foto: 177935498 © Pressmaster | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.





Sursa articol