Cotroceni Summer School. Ateliere de artă și muzeografie pentru copii

Cotroceni Summer School. Ateliere de artă și muzeografie pentru copii


Muzeul Național Cotroceni organizează, în perioada 18 iulie – 12 august 2022, a treia ediție a Cotroceni Summer School, un proiect de educație non-formală adresat copiilor cu vârste cuprinse între 8 și 14 ani.

Pe parcursul a patru săptămâni, copiii sunt invitați să participe la ateliere creative de educație pentru patrimoniu, care le vor oferi prilejul să descopere patrimoniul material și imaterial al Muzeului Național Cotroceni, dezvoltându-și, în același timp, abilitățile de comunicare și de interacțiune, spiritul artistic și creativitatea.

Cele patru module se vor desfășura, fiecare, pe parcursul a cinci zile, timp în care participanții vor descoperi, cu ajutorul trainerilor specialiști ai Muzeului Național Cotroceni, câte o meserie specifică muzeului: cercetător, ghid, curator sau restaurator. Fiecare modul, care va avea doi traineri și un număr maxim de 16 participanți (numărul minim este de 6 persoane), va avea în componența sa două ateliere introductive ce se vor repeta în fiecare zi de luni și marți a săptămânii. Primul, denumit Pășim împreună în povestea de la palat presupune o vizită a Palatului Cotroceni dublată de un tur interactiv de cunoaștere a vieții publice și private a Regelui Ferdinand și a Reginei Maria. Cel de-al doilea – Cine dă viață poveștii de la palat? – propune o vânătoare de comori prin muzeu și introducerea în cele 4 meserii prin metode interactive. Zilele de miercuri, joi și vineri din fiecare săptămână vor fi dedicate atelierelor despre una dintre cele patru meserii.

Cele 4 ateliere se vor desfășura astfel:

  • Atelierul de cercetare – 18-22 iulie
  • Atelierul de ghidaj – 25-29 iulie
  • Atelierul de curatoriat – 1-5 august
  • Atelierul de restaurare – 8-12 august

Participarea la ateliere este contra cost și se face prin completarea formularului de înscriere, disponibil pe site-ul Muzeului Național Cotroceni, la secțiunea Proiecte culturale/Proiecte educaționale/Cotroceni Summer School III. Înscrierile încep pe 27 iunie 2022.

Parteneri media: TVR, Radio România, Radio România Cultural, Radio România Actualități, Radio România București FM, Rador, Agerpres, HYP TV, Trinitas, Modernism, Presa de Azi, Ordinea Zilei, PropagArta, București Business.





Sursa articol