Eveniment caritabil ”O Seară Bucovineană” la Eden Garden Suceava. Banii vor ajunge la o familie din Liteni pentru consolidarea casei, construirea unei bucătării și a unei băi

Eveniment caritabil ”O Seară Bucovineană” la Eden Garden Suceava. Banii vor ajunge la o familie din Liteni pentru consolidarea casei, construirea unei bucătării și a unei băi


Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români – filiala Suceava (ASCOR Suceava), cu sprijinul Arhiepiscopiei Sucevei și Radauților, în colaborare cu Universitatea ,,Ștefan cel Mare’’, Casa de Cultură a Studenţilor Suceava și Ansamblul Studențesc „Arcanul” USV, organizează unul dintre cele mai așteptate evenimente caritabile ale anului: o Seară Bucovineană. Astfel, vă invităm pe data de 19 mai 2022, începând cu ora 17:00, la una dintre cele mai frumoase locații din Suceava, salonul de evenimete Eden Garden (Str. Mircea Șeptilici, nr 2b, pe serpentine).

Jocul, cântecul și voia bună vor fi prilejuite de artiști cunoscuți, precum: Margareta Clipa, Laura Olteanu, Ilie Caraș, Constantin Bahrin, Liliana Ursache, Marian Gogan, Lavinia Jitaru, Surorile Seserman, Diana Popovici, Delia Bertea, Surorile Marinela si Ionela Pentelescu, Roxana Oțet, Bianca Apostu. Vom avea un invitat special al serii: Fetele din Botoșani. Totodată, artiștii invitați vor fi acopaniți de Formația „Lyric Band Suceava” și de momentele artistice ale Ansamblului Studențesc ,,Arcanul” USV.

Cu ajutorul donațiilor dumneavoastră vom putea ajuta la consolidarea casei, la construirea unei bucătării și a unei băi pentru familia Șandru cu cinci copii din satul Liteni. Nădăjduim să le putem face o bucurie acestor suflete frumoase ce trăiesc cu grija zilei de mâine. Bucuria noastră din data de 19 mai va prilejui bucuria lor pe termen lung.

Puteți dona:

ASCOR Suceava: RO42CECESV0130RON0832558

Seara Bucovineană prevede o donație minimă:    45 lei – adulți

25 lei- studenți

Rezervări și informații:

0743082519(Anca Alexandru)

0747904410(Andreea Pînzari)

0736480949(Marian Tartus)

Mulțumiri sponsorilor care sprijină acest eveniment: Eden Garden, Farmaciile Pharmaplus, Mandachi Hotel & Spa, Pizza LUCA, Industrial Pizza  Pizza Pub, Floraria Diva, Floraria Queen, Fly Music, Bujor.

Concertul este transmis LIVE, în premieră, pe pagina de Facebook și de Youtube a ASCOR Suceava, a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, precum și a partenerilor media.

Vă așteptăm într-un număr cât mai mare pentru a resimți bucuria cântecului din străbuni împreună!





Sursa articol