EXCLUSIV Un judecător promovat de liberali în funcții guvernamentale a anulat toate sesizările de plagiat depuse la CNATDCU în cazul doctoratului premierului Nicolae Ciucă / Dacă decizia va fi menținută, nu mai există un caz Ciucă pe masa instituției care verifică plagiatele

Premierul Ciucă spune că sprijină învățământul dual pentru că “nu peste foarte mulţi ani 50% dintre meseriile care vor fi solicitate la vremea respectivă noi nici nu ne vom fi gândit la ele astăzi”


Încă un scut în analiza suspiciunilor de plagiat din teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă, președintele PNL: la cererea acestuia, un complet al Curții de Apel București a anulat toate sesizările depuse, la începutul anului, în atenția Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare.

Judecătorul Marius Iosif, cel care a luat decizia anulării sesizărilor, a fost numit, în 2007, de către ministrul liberal de atunci al Justiției, într-o funcție în minister și, ulterior, în cea de director general al Administrației Naționale a Penitenciarelor. Fără a oferi vreun motiv, Iosif a refuzat accesul reporterului G4Media.ro la studierea acțiunii din dosarul intentat de Ciucă și nu a răspuns la întrebările legate de potențiala sa lipsă de obiectivitate în judecata speței.

  • Printr-o decizie anunțată în urmă cu câteva ore, într-un dosar al cărui ultim termen a fost ieri, completul condus de Marius Iosif a decis: ”Admite acţiunea exercitată de reclamantul Ciucă Ionel Nicolae în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei şi Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării şi în consecinţă: Anulează Adresa nr. 122/21.01.2022 de admitere a sesizării nr. 111/20.01.2022, Adresa nr. 137/25.01.2022 de admitere a sesizării nr. 123/21.01.2022 şi Adresa nr. 160/27.01.2022 de admitere a sesizării nr. 143/25.01.2022, toate emise de pârâta Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării.”

După primirea unei copii motivate a deciziei, Ministerul și Unitatea Executivă pot depune recurs.  Unitatea Executivă este organismul din Ministerul Educației unde sunt înregistrate sesizările de plagiat, din punctul de vedere al formei (nume persoană care a făcut sesizarea, date personale, existența argumentelor, valabilitatea link-urilor din formular) înainte de fi înaintate Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), singurul care poate analiza dacă suspiciunile se verifică sau nu.

Citește articolul integral pe G4Media.ro





Sursa articol