INTERVIU Hazen Audel, Supraviețuitorul – Evadarea din Amazon: un nou sezon din cel mai captivant documentar despre supraviețuire

INTERVIU Hazen Audel, Supraviețuitorul - Evadarea din Amazon: un nou sezon din cel mai captivant documentar despre supraviețuire


Un nou sezon din emisiunea Primal Survivor: Escape The Amazon (Supraviețuitorul: Evadarea din Amazon), cu vedeta Hazen Audel, poate fi urmărit la National Geographic, în fiecare miercuri, de la ora 23.00. Având în vederea lansarea noului sezon, redacția Playtech a realizat un interviu cu special cu protagonistul show-ului, Hazen Audel.

În ultimii 27 de ani a învățat să navigheze și să supraviețuiască în unele dintre cele mai extreme medii de pe planetă. La vârsta de 19 ani, Hazen a fost invitat să se alăture unui trib indigen de popoare Quecha din Ecuador, unde a stat timp de peste opt luni. Apoi a lucrat ca biolog de teren în America, Pacificul îndepărtat, Australia și Indonezia. Hazen a devenit de atunci un specialist de top în expediții, împărtășindu-și abilitățile și cunoștințele ca instructor de supraviețuire, ghid de junglă și profesor universitar, cu abilități notabile în alpinism, călătorii fluviale, prim ajutor și salvare la distanță.

Supraviețuitorul Hazen Audel intră în provocarea vieții sale. Acesta trebuie să călătorească 800 km prin Amazon, folosind doar metode tradiționale de supraviețuire. Pe parcursul călătoriilor sale se va confrunta cu cele mai extreme medii sălbatice de pe pământ și, pe măsură ce sezonul ploios va debuta, Hazen va fi nevoit să ajungă pe coasta Atlanticului înainte de a fi prins de inundații.

Ce te-a inspirat să faci ceea ce faci și de unde provine pasiunea ta pentru aventură?

Ei bine, pot spune că încă învăț. Fac acest lucru de aproape 30 de ani, dar încă descopăr multe lucruri și astfel devin din ce în ce mai bun. Cred că oamenii sunt de acord cu faptul că atunci când lucrează și au o carieră devin din ce în ce mai eficienți, pe măsură ce îmbătrânesc. Aceasta este cariera mea, acesta este stilul meu de viață, așa că devin mai bun în fiecare zi și cred că acest lucru se datorează faptului că am ocazia să învăț și din multe eșecuri, pentru că nu reușesc să am succes tot timpul. Dar sunt încă aici, sunt încă în viață. Așa că încerc să mă dezvolt cât mai sunt în viață. Cred că ceea ce m-a adus în toată nebunia asta a fost fascinația mea dintotdeauna pentru natură: acesta a fost singurul lucru despre care am vrut vreodată interesat să vorbesc cât eram copil. Așa că am avut foarte puțini prieteni. Când am fost suficient de mare pentru a călători, adică la 19 ani, am pornit spre junglă și, chiar dacă știam totul despre natură de acolo, nu știam cu adevărat cum ar fi fost să trăiesc acolo.

Așa că m-am dus să caut animale. Nu am analizat niciodată cum va fi viața acolo. Și am învățat pe pielea mea după ce m-am confruntat cu multe infecții și am ajuns să dorm în noroi, când a început să plouă și să se inunde, și am dat peste o mulțime de animale pe care nu vrei să le întâlnești în momentele nepotrivite. Și cred că, din fericire, atunci oamenii și-au dat seama că eram foarte neexperimentat în ceea ce presupune traiul în junglă. Am primit de-a lungul timpului spijin din partea localnicilor, indigenilor sau a triburilor. M-au luat cu ei peste tot și m-au învățat cum să trăiesc acolo și cum să mă simt confortabil în fața unor situații foarte neplăcute. De asemenea am deprins multe din abilitățile lor și mi-au arătat cum să vânez, cum să pescuiesc, cum să „citesc” mediul înconjurător, cum să caut plante și medicamente. Toate aceste cunoștințe nu se învață doar într-o carte sau de la o singură persoană, ci de la toți oamenii din întreaga lume. Cu toate că nu le știu nici eu pe toate, cred că fac o treabă a naibii de bună încercând să le aflu. Am lucrat la realizarea a peste 50 de episoade din seria „Supraviețuitorul” și este minunat. Așadar, deși îmbătrânesc, sunt din ce în ce mai plin de viață.

Hazen vâslind pe râul Essequibo. (National Geographic/Tess Benjamin)

Mi-ai povestit despre începuturile tale, dar vreau să știu totodată și care este prima ta amintire legată de călătorii?

Ei bine, îmi amintesc când m-am dus și am cumpărat un bilet de avion spre Ecuador. Mi-am luat un rucsac cu echipament și tot ce voiam era să campez în junglă. Doar la asta mă gândeam și eram foarte timid, nu cunoșteam limba. Toată lumea îmi spunea că voi fi ucis sau că voi muri de diaree sau, mai rău, că voi fi răpit. Așa că eram destul de temător. Practic, mă duceam în junglă să mă ascund și voiam doar să fiu eu cu animalele. Îmi amintesc prima noapte în care mi-am instalat cortul și dormeam cu un cuțit lângă mine, pentru că nu știam ce urma să se întâmple.

Cu toate astea, eram entuziasmat de ziua care urma, iar în acea noapte se auzeau sunete ciudate în afara cortului și nu știam ce era. Suna ca o creatură teribilă și oribilă care rupea lucruri în jurul meu. Eram prea speriat și nu aveam curaj să ies din cort, singur, în mijlocul pustietății. Cu toate astea, la un moment dat, am îndrăznit să privesc afară și am zărit un armadillo gigantic de aproape un metru înălțime. Sunt uriași și sunt pe cale de dispariție, nu-i vezi niciodată. Nici măcar nu știam despre ei, dar acesta era chiar în preajma cortului meu. Momentul în care m-am aflat față în față cu acest animal a fost prima dată când am înțeles că viața sălbatică este ceea ce îmi place cu adevărat.

Ce îmi poți povesti despre noul sezon „Supraviețuitorul: Evadarea din Amazon”?

A fost una dintre cele mai provocatoare expediții în care am fost vreodată. Un serial ca acesta este unic. Din fericire, întreaga echipă de filmare a fost incredibil de dură, de rezistentă. Au mers alături de mine și au înregistrat o aventură uimitoare și sunt incredibil de mândru să o arăt lumii.

Care este pentru tine cea mai importantă abilitate pentru a supraviețui în sălbăticie?

Cea mai importantă abilitate pentru a supraviețui în sălbăticie este să ai încredere în tine însuți, să știi că ai mult mai multă putere decât ai crezut vreodată și să înțelegi asta. Să accepți că, deși există posibilitatea ca lucrurile să se înrăutățească, vei reuși să treci peste, dacă ai voință și determinare.

Palawan, Philippines – Hazen Audel

Ce te motivează să continui în momentele dificile?

Din păcate, am trecut prin atât de multe experiențe de acest gen în viața mea, în care am crezut că ar fi trebuit să renunț, dar am continuat să lupt și am reușit să trec peste toate obstacolele. Am continuat să văd luminița de la capătul tunelului, chiar dacă știam că s-ar putea să fiu puțin bătut, rănit sau infectat și s-ar putea să-mi vină să renunț.

Dar e ca atunci când urci pe munte, înghețat, cu bășici, fără să-ți poți simți degetele de la picioare și ești incredibil de înfometat și deshidratat și ai halucinații de la toată durerea. Dar când ajungi acolo sus, vezi ceva ce nu ai fi crezut că poți vedea vreodată în viața ta. Odată ce ai supraviețuit coborând de pe acel munte, ți-ai dat seama că acela a fost cel mai greu lucru pe care l-ai făcut în toată viața ta. Imediat ce îți poți simți din nou degetele de la picioare și odată ce te-ai hrănit și ești bine odihnit și ești încălzit, vine un moment în care îți vine să spui: “Da, tot ce vreau să fac este să escaladez un alt munte!”. Așa că, pentru mine, în junglă și în aceste expediții lungi și uriașe, știu prin ce am supraviețuit, știu ce am învățat și nu ai cum să înveți și să experimentezi asta decât dacă o faci pe calea cea mai grea, adică să mergi acolo și să o faci. Sunt dependent de acest stil de viață. E singurul mod în care vreau să trăiesc. Da, viața e prea plictisitoare acum dacă nu continui să fac lucruri de genul ăsta.

Cum te-ai pregătit mental și fizic pentru provocarea de a realiza noul sezon „Supraviețuitorul: Evadarea din Amazon”?

Știam că aceasta va fi una dintre cele mai grele expediții pe care le-am făcut vreodată. Întotdeauna am făcut tot ce am putut. Întotdeauna încerc să fiu pregătit și muncesc tot timpul, toată ziua, în fiecare zi, așa vreau să-mi trăiesc viața. Aduc cu mine toate cunoștințele pe care le-am învățat toată viața și încerc să le aplic în fiecare experiență. Exact despre acest lucru este această serie: o acumulare a cunoștințelor mele de o viață întreagă, toate puse la încercare.





Sursa articol