Marius Croitoru, răspuns fabulos pentru Valeriu Iftime: „Dacă asta ţine de educaţie, el are 6 luni suspendare, eu doar două săptămâni!”

Marius Croitoru, răspuns fabulos pentru Valeriu Iftime: "Dacă asta ţine de educaţie, el are 6 luni suspendare, eu doar două săptămâni!"


Marius Croitoru, răspuns fabulos pentru Valeriu Iftime după ce patronul de la FC Botoşani a spus că desele suspendări ale tehnicianului ţin şi de partea de educaţie.

Marius Croitoru, pe banca tehnică a lui FC Botoșani

Marius Croitoru, pe banca tehnică a lui FC Botoșani / Hepta

  • Marius Croitoru, răspuns fabulos pentru Valeriu Iftime
  • Replică genială dată de Marius Croitoru

Actualul antrenor de la FC U Craiova 1948 nu a ezitat să îşi ironizeze fostul patron de la Botoşani.

Marius Croitoru, răspuns fabulos pentru Valeriu Iftime

Marius Croitoru a făcut referire la suspendarea de 6 luni pe care Valeriu Iftime a primit-o după ce a avut un derapaj la adresa arbitrului Horaţiu Feşnic. Marius Croitoru va reveni pe bancă la derby-ul cu Universitatea Craiova, după ce a fost nevoit să stea în tribună la partidele cu CFR Cluj şi FCSB.

Lucrurile se schimbă, vorbim de la suspendat la suspendat. Dacă ar fi vorba de educație, cred că n-ar trebui să vorbească, el are 6 luni, eu am doar 2 săptămâni. Eu cred că e mai bine să vorbească despre echipa dumnealui, despre antrenorul și jucătorii lui, nu să se uite la altă echipă.

Eu am un respect deosebit față de domnul Iftime, îl apreciez, toată familia mea ține foarte mult la el și este păcat să spunem astfel de lucruri. Dacă suspendarea ține de educație, ar trebui să ne uităm puțin în oglindă și să vedem despre ce educație vorbim”, a declarat Marius Croitoru într-o conferinţă de presă.

Reacţia lui Valeriu Iftime, după ce a fost suspendat 6 luni din fotbal

Reacţia lui Valeriu Iftime, după ce a fost suspendat 6 luni din fotbal. Patronul celor de la FC Botoşani a fost suspendat 6 luni din fotbal de Comisia de Disiciplină şi Etică din cadrul FRF.

Valeriu Iftime s-a ales cu o suspendare record după ce l-a jignit pe Horaţiu Feşnic, după meciul de baraj pe calificarea în Conference League, pierdut de Botoşani cu Universitatea Craiova, scor 0-2.

„Sincer, nu știu cât de «liber» sunt acum. Dacă riscăm să vorbim? Sper să nu fie atât de restrictivă chestiunea asta. În orice caz, 6 luni nu mai sunt nici patron, nu am niciun fel de funcție la FC Botoșani.

Eu mă simt prost, starea asta de om nociv în fotbal mă deranjează enorm. Numai să spună cineva că sunt un om rău, nociv, indiferent de domeniu, și mă simt prost. Vreau să fiu un om bun, milostiv, credincios, să nu am niciun fel de dușman. Până la urmă, în fotbal depun energie, muncesc.

Îmi pare rău, am spus după meciul cu Craiova lucruri destul de rele. Nu-mi face cinste să jignesc un om, sincer. Îmi pare rău pentru faptul că uneori, purtat de nervozitate și de tensiunea meciului, se întâmplă astfel de lucruri.

Mi-am cerut scuze, am cerut să vorbesc cu el să-mi cer scuze direct fără a primi ceva, doar pentru a fi liniștit. Mai greșim atunci când ne ia valul. Nu sunt un om periculos, violent, ba din contră, cred că sunt împăciuitor. Când ți se spune că ești periculos, sigur că te doare. Mai mult nu pot spune”, a spus Valeriu Iftime la Pro Arena.





Sursa articol