Paul „al României”, condamnat la 3 ani și 4 luni, a fost prins la Paris

Paul "al României", condamnat la 3 ani și 4 luni, a fost prins la Paris



Paul al României, dat în urmărire în decembrie 2020 după ce a fugit din țară înainte de a fi condamnat definitiv de instanța supremă la 3 ani și 4 luni de închisoare în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa, a fost prins la Paris.

„În urma cooperării polițienești internaționale, dintre Poliția Română și autoritățile din Franța, a fost depistat, în Paris, Paul-Philippe al României. În continuare se desfășoară activitățile procedurale, în vederea predării acestuia, către țara noastră”, potrivit unui comunicat de presă.

Pe 17 decembrie 2020, Curtea de Apel Brașov a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 42 din 17.12.2020 împotriva numitului AL ROMANIEI PAUL-PHILIPPE, 72 ani, fiind condamnat la 3 ani și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de cumparare de influență si complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice.

Paul al României a fost condamnat în dosarul Ferma Băneasa. (Mediafax)





Vezi si




Începând de astăzi, cele 17.000 de vehicule electrice înmatriculate în România pot beneficia de numere …





Sursa articol