Rafila: Se pare că începând cu luna octombrie vom fi în posesia vaccinului anti-COVID adaptat la noile variante

Rafila vrea să treacă SMURD și UPU-urile spitalelor din subordinea lui Arafat la Ministerul Sănătății


Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat miercuri că este foarte posibil ca în luna octombrie România să intre în posesia vaccinului anti-COVID-19 adaptat tulpinilor care circulă în prezent.

“Doza patru de vaccin, sper să avem succes cu o nouă campanie de vaccinare începând cu luna octombrie, când se pare că vom fi în posesia vaccinului adaptat tulpinilor circulante”, a spus Rafila, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

El a adăugat că, în paralel cu doza a patra de vaccin anti-COVID, se va administra şi vaccinul antigripal categoriilor la risc, persoane peste 65 de ani, persoane cu comorbidităţi şi femei gravide, informează Agerpres.

Întrebat dacă masca ar putea deveni obligatorie în spaţiile publice, Rafila a menţionat: “Ministerul Sănătăţii nu are această abilitate, nu ne găsim într-o situaţie prin care să putem impune acest lucru, dar mai ales, având în vedere că este un sezon foarte cald în acest an, cred că conformarea voluntară este mai importantă decât obligativitatea, pentru că în cazul utilizării măştii este foarte important să foloseşti masca corect. (…) Noi recomandăm utilizarea în continuare a măştii în spaţii închise, în mijloacele de transport în comun şi măsurile de igienă individuală şi evitarea aglomeraţiei, atunci când acest lucru este posibil. Sunt măsuri de bun simţ şi nu putem discuta despre restricţii”.





Sursa articol