Rectorul Universităţii de Medicină din Tg. Mureş, senatorul PSD Azamfirei: O probă unică de Limba română pentru toți absolvenţii de liceu


“Doar acum, când legile educaţiei sunt în dezbatere publică, am văzut cât de mulţi ‘specialişti’ în educaţie are România. Opinii de peste tot, de la elevi şi studenţi, de la părinţi şi (unii) profesori, de la manageri şi ideologi, de la asociaţii şi confederaţii, toţi mânaţi de nobila misiune de a ne lumina pe ceilalţi, care pricepem mai puţin şi de a preveni ‘dezastrul’ care stă să vină! Unele opinii chiar le consider pertinente şi cred că vor fi luate în consideraţie. De pildă, ca părere personală, cred cu tărie că este nevoie de o probă unică de Limba şi literatură română, independentă de celelalte probe, pentru toţi absolvenţii de liceu”, afirmă rectorul pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, în cele mai multe dintre opinii sau critici ‘mai de fiecare dată lipseşte imaginea de ansamblu’.





Sursa articol