Școlile vor fi deschise cu prezență fizică din septembrie și rămâne în vigoare indicatorul numărului de paturi COVID ocupate în spitale pentru o eventuală închidere punctuală, pe termen scurt, spune ministrul Sănătății


Școlile se vor deschide cu prezență fizică pentru toți elevii, din toată țara, potrivit ministrului Sănătății, Alexandru Rafila. Acesta a declarat la Digi24 că nu vor mai exista închideri ale școlilor generalizate, ci doar acolo unde numărul de paturi destinate bolnavilor COVID va fi ocupat în procent de 75, „pentru o scurtă perioadă de timp școlile vor fi închise”, până cînd indicatorul scade sub această valoare.

„Trebuie să acționezi chirurgical, dacă se poate spune așa, oprești școala, oprești transmiterea, două-trei săptămâni după care reiei cursurile, și nu în toată țara, ci strict într-un județ unde ai un număr mare de cazuri în spital”, a explicat Rafila metoda care va fi refolosită în toamnă, din 5 septembrie, după reluarea cursurilor în școli.

Acesta a precizat că „vor fi aceleași recomandări la care insistăm”, făcând referire la portul măștii, despre care a spus că nu va mai fi impus fiindcă în opinia sa „nervii sunt destul de întinși” și „gradul de acceptabilitate al unei măsuri care pare coercitivă, cred că este destul de redus.”

Oficialul a făcut declarațiile în contextul în care în ultimele două săptămâni numărul cazurilor de COVID a fost în creștere, observându-se o stagnare în ultimele zile. Școala începe peste o lună, pe 5 septembrie, potrivit calendarul anului școlar 2022-2023.

Redăm declarațiile lui Alexandru Rafila:

Alexandru Rafila: „Avem în momentul de față undeva din 17% din totalul paturilor și circa 15% din paturile de la ATI, deci nu sunt cifre îngrijorătoare. În valul precedent noi am lucrat foarte bine cu Ministerul Educației, am ținut școlile deschise și stabilisem în județele în care apar 75% dintre paturi ocupate să se întrerupă pentru anumit interval de timp scurt școala. Trebuie să acționezi chirurgical, dacă se poate spune așa, oprești școala, oprești transmiterea, două-trei săptămâni după care reiei cursurile, și nu în toată țara, ci strict într-un județ unde ai un număr mare de cazuri în spital.

Moderator: Școlile încep, nu vor fi restricții?

Alexandru Rafila: Nu, dar vor fi aceleași recomandări la care insistăm și eu sunt bucuros să constat în viața de zi cu zi că sunt multe locuri închise, multe spații închise, chiar și în mijloacele de transport în comun, am văzut chiar și în piețe mai aglomerate, persoane care poartă mască și o poartă corect. Asta este soluția, chiar dacă acum e puțin mai dificil, vă dați seama e vară, e greu de purtat mască, dar cred că dacă insistăm și oamenii înțeleg că este într-adevăr pentru protecția proprie sau a comunității, a colectivității în care trăiesc, cred că va exista o mult mai mare aderență la utilizarea măștii, decât la impunerea utilizării măștii într-un moment în care nervii sunt destul de întinși și în care gradul de acceptabilitate al unei măsuri care pare coercitivă cred că este destul de redus.

Moderator: Cât despre școli, vor fi închise, se va reveni la școală la distanță?

Alexandru Rafila: Nu, am zis că vor fi deschise, acuma începem iar cu școlile închise? Tocmai eu v-am spus că nu vor fi închise școlile și singur, ceea ce monitorizăm îndeaproape este gradul de ocupare a paturilor de spital, care la un anumit procent, noi am propus 75%, poate să ducă la închiderea pentru o perioadă extrem de limitată, până scade acest grad de ocupare. Numărul de infecții nu mai este un indicator. 

Moderator: Fără posibilitatea de a ajunge într-un lockdown, în situația în care numărul de cazuri va fi atât de mare?

Alexandru Rafila: Eu sunt aproape convins că așa ceva nu mai trece nimănui prin cap, că noi suntem într-o criză economică așa de profundă, în care un astfel de lockdown nu ar face decât se ducă la o criză catastrofală încât toate măsurile noastre ar fi fără niciun fel de efect. Mai bine să fim echilibrați, cu recomandări ferme, să luăm măsuri medicale acolo unde e nevoie și să evităm genul acesta de abordări care, din păcate, de multe ori mi s-a părut chiar neprofesioniste din punct de vedere al modului de comunicare a informației.





Sursa articol