Ultima ora local: Pe Piatra Soimului de pe Rarau va fi construit un skywalk din sticla » Monitorul de Suceava

Ultima ora local: Pe Piatra Soimului de pe Rarau va fi construit un skywalk din sticla » Monitorul de Suceava



Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a prezentat, vineri, proiectele pentru dezvoltarea turismului pe masivul Rarău. În cadrul unui info-tur organizat în cadrul Galei Turismului „Descoperă Nord-Est”, Gheorghe Flutur a prezentat presei de specialitate principalele proiectele pe care Consiliul Județean le are împreună cu primăriile Câmpulung Moldovenesc, Pojorâta, Crucea și Stulpicani. Astfel, Flutur a spus că în momentul de față se lucrează la un PUZ al muntelui Rarău, intenția fiind de a amenaja mai multe parcări pentru turiști și zone de campare pentru corturi.

El a arătat că instituție pe care o conduce va realiza un punct de belvedere pe Piatra Șoimului, respectiv un skywalk din sticlă. „Este o investiție curajoasă și va fi ceva spectaculos în această zonă. Apoi vom avea un punct de belvedere undeva în zona releului, de unde se va vedea toată Valea Moldovei”, a declarat președintele CJ Suceava. El a amintit că la poalele Rarăului se află Codrii Seculari de la Slătioara, monument UNESCO. Gheorghe Flutur a precizat că CJ Suceava a modernizat drumul către Codrii Seculari, iar acum continuă lucrările pe ruta de legătură spre municipiul Câmpulung Moldovenesc.

„Aici va fi o zonă foarte accesibilă turiștilor. Am accesibilizat accesul pe Rarău din trei direcții, dinspre Pojorâta, Crucea și acum, mai nou, dinspre Câmpulung Moldovenesc, pe Izvorul Alb. În total avem 34 de kilometri de drumuri modernizate pentru accesul pe masivul Rarău”, a declarat șeful administrației județene. De asemenea, Gheorghe Flutur a mai spus că numai pe Rarău și Giumalău sunt 60 din cele aproximativ 600 de trasee montane și pentru mountain bike din județul Suceava. Flutur a precizat că pentru a încuraja mersul pe jos pe potecile de munte, la baza rezervației Natura 2000 va fi amenajată o parcare, unde turiștii își vor putea lăsa mașinile pentru a pleca în drumeții.

În același timp, Gheorghe Flutur a declarat că încurajează primăriile din zonă să realizeze prin parteneriat public privat proiectul „Poiana Bucovinei”, el precizând că administrațiile locale au destul teren pentru a dezvolta turismul. Flutur a mai precizat că intenția administrației județene este de a organiza mai multe evenimente pentru atragerea de turiști, unul dintre acestea fiind un festival pentru tineri, intitulat „Stelele Rarăului”.





Sursa articol