Ultima ora local: Peste 300 de moticiclisti au participat la o parada pe strazile din Suceava in cadrul Bucovina Motorfest » Monitorul de Suceava

Ultima ora local: Peste 300 de moticiclisti au participat la o parada pe strazile din Suceava in cadrul Bucovina Motorfest » Monitorul de Suceava



Una dintre cele mai mari parada moto din țară a avut loc astăzi în municipiul Suceava în cadrul ediției de anul acesta a Bucovina Motorfest. Peste 300 de motocicliști din aproape întreaga țară și din străinătate s-au reunit astăzi pe platoul Cetății de Scaun a Sucevei pentru a porni într-o impresionantă paradă moto către Iulius Mall. Înainte de a porni la drum, motocicletele au fost admirate de un număr mare de persoane venite special pentru a vedea „bijuteriile” pe două roți (unele pe trei). După ce au mers în paradă prin Suceava, în parcarea de la Iulius Mall au fost organizate mai multe concursuri pentru motocicliștii participanți la Bucovina Motorfest. Astfel, motocicliștii au concurat pentru cea mai frumoasă motocicletă, pentru cel mai zgomotos motor, unul dintre cele mai apreciate concursuri fiind cel de mers încet cu motocicleta. Toți cei prezenți la Iulius Mall Suceava au avut parte și de un spectacol de acrobații pe motocicletă oferit de doi cascadori din Ungaria, Madman Ricsy și Baranyi Tibi.

Participanții la ediția de anul acesta a Bucovina Motorfest au avut parte, vineri seara, de multă distracție și muzică bună, pe platoul Cetății de Scaun având loc concertele trupelor Heresy (Costa Rica), Bucium și Cargo. La concertele de vineri seara au participat peste 3.000 de persoane, conform estimărilor organizatorilor. Pentru seara aceasta, de la ora 19:00 vor concerta Scarlet Aura, Trooper și Iris – Cristi Minculescu – Valter – Boro.

Bucovina Motorfest, una dintre cele mai întruniri ale motocicliștilor din țară, este organizat de Legio Phoenix MC România, în asociere cu Primăria și Consiliul Local Suceava. Și la ediția de anul acesta este organizată o tombolă, marele premiu care find o motocicletă Yamaha 2YL Custom. Motocicleta este oferită de Legio Phoenix MC Romania și Trutzi. Premiul al doilea va consta într-o chitară Squier Stratocaster by Fender, oferită de eXpertware, iar premiul al treilea va fi un voucher de cumpărături în valoare de 1.000 lei la comercianții de produse moto-rock din incinta festivalului. La tombolă vor participa toți cei care vor cumpăra un tricou oficial al festivalului, iar extragerea câștigătorilor se va face sâmbătă seara, în timpul concertelor.





Sursa articol